Organizația Green NCAP a lansat în premieră clasamentul celor mai economice și mai puțin poluante automobile din Europa, bazat pe cifrele obținute în testele de consum. Clasamentul are categorii pentru mașini electrice, diesel și benzină, dar și pe tipuri de caroserii.
Într-o competiție acerbă cu Tesla și cu celelalte companii care produc mașini electrice, Volkswagen a anunțat lansarea unei campanii care are ca scop acoperirea subvenției pentru mașini electrice din Germania, anulată pe neașteptate în luna decembrie. Pentru luna ianuarie, ID.3, ID.4 și ID.5 sunt mai ieftine cu până la 8.000 de euro.
Problemele de aprovizionare cu motoare electrice a determinat Volkswagen să oprească producția de vehicule în uzina din Zwickau, pentru o perioadă de trei săptămâni. Compania încearcă să găsească soluții pentru a aduce motoare din altă parte.
Volkswagen a actualizat SUV-urile sale ID.4 și ID.5 cu noi motoare electrice care aduc mai multă putere, dar sunt și mai eficiente, astfel că reușesc să majoreze autonomia bateriei. Un nou software completează cele două modele.
Primul segment de autoturisme din Europa în care propulsia electrică a devenit dominantă este cel al SUV-urilor mari, de până la 5 metri lungime, acolo unde producătorii au preferat, probabil, să livreze modelele cu valoare adăugată mai mare.
Marca premium a SEAT, Cupra, desprinsă de brandul de bază în urmă cu cinci ani, și-a fixat o strategie de dezvoltare bazată pe mașini electrice, astfel încât să le poată vinde la prețuri incompatibile cu imaginea SEAT. După Born, un automobil similar cu ID.3 de la VW, Cupra vine cu al doilea model electric, dar acesta este produs în China, pentru a putea fi profitabil.
O nouă generație de motoare din familia TSI a fost lansată de Volkswagen pentru mai multe modele din gamă. Este vorba despre 1.5 TSI evo2, motoare cu consumuri medii sub 6 litri la 100 km.
Constructorul german Volkswagen este nevoit să amâne lansarea pe piață a celui mai nou model electric al său, ID.5, ca urmare a crizei de componente generată de războiul din Ucraina. Dealerii nu au primit încă toate mașinile comandate pentru testele clienților.
Skoda a lansat versiunea Coupe a modelului electric Enyaq, o reinterpretare a modelelor VW ID.5 și, respectiv, Audi Q4 e-tron Sportback, în nota accesibilă specifică mărcii.
Volkswagen ID.5 este al treilea automobil electric dezvoltat de marca germană pe platforma electrică MEB, după ce acesta fusese prezentat, acoperit cu vopsea de camuflaj, la Salonul Auto IAA Munchen.
Volkswagen va lansa modelul ID.5 exclusiv pentru Europa, potrivit șefului programului de mobilitate electric al companiei, Thomas Ulbrich.
Ultima rundă de teste EuroNCAP din acest an aduce mai multe surprize. Cea plăcută este legată de Ford Puma, al doilea SUV construit în România, după Dacia Duster. Puma a primit 5 stele, dovedind că depășește modelul de la Mioveni și la capitolul siguranță, nu doar la tehnologie.
Volkswagen și SEAT au anunțat introducerea noului motor 1.5 litri TSI, de 150 CP, pe modelele T-Cross și Tarraco, în combinație cu cutie de viteze automată și cu tracțiune față.
Autoritatea federală pentru transporturi, KBA, a anunțat că proprietarii de automobile care sunt pe lista oficială cu motoare diesel ce încalcă legislația riscă să le fie suspendată înmatricularea, în cazul în care nu-și actualizează softul motorului.
Volkswagen anunță lansarea unui nou motor în gama modelului Golf, un propulsor cu o cilindree de 1.5 litri, mai eficient și mai fiabil decât vechile 1.4 TSI.